George Topîrceanu

La moartea lui G. Topîrceanu, critica vremii considera că s-a stins din viață cel mai popular poet contemporan. În mod special proza lui memorialistică a rămas proaspătă, prin jurnalele din perioada campaniei din Bulgaria din 1913 și a altor două însemnări legate de lupta de la Turtucaia, 1916, și de perioada detenției autorului în lagărele bulgărești.

Succesul lui Topîrceanu s-a datorat în mod special cronicilor din jurnalul Viața românească, dar și baladelor și rapsodiilor din volumele de poezii Balade vesele și triste și Parodii originale, ambele publicate în 1916. Poezia lui Topîrceanu se arată nu atât un rezultat al talentului propriu-zis, cât un rezultat al capacității sale de a lucra cuvântul, de a-l meșteșugi. Inteligența sa artistică este neîntrecută printre contemporanii săi. În cuvintele lui Tudor Arghezi, Topîrceanu este văzut ca un „caricaturist verbal și scamator fără pereche.”

Inteligența poetului se arată și prin modul în care este capabil să citească un text, reușind să descopere stilul autorului cu o acuratețe inegalabilă, intuind la fel de ușor stilul moderniștilor, al tradiționaliștilor, dar și al avangardiștilor, ceea ce îi permite realizarea unor pastișe care încă ni se arată valoroase.

Baladele și rapsodiile lui Topîrceanu ni se arată, susține Nicolae Manolescu, precum niște „histoires naturelles în versuri, cu o delicată imaginație și cu un inegalabil spirit de observație, de stil antropomorfic, ca niște fabule fără morală, inventive lexical și umoristice.”

Poezia lui Topîrceanu, ca și a lui G. Coșbuc, pare să atragă în mod special cititorii tineri și adolescenții, reprezentând o poartă de intrare în lumea poeziei. Versurile lui, adeseori amuzante, dar având și un oarecare spirit didactic, par să fie adeseori adresate acestor cititori aflați la primii pași în tărâmul lirismului. Poezii precum Balada unui greier mic sau La Paști nu lipsesc din manualele școlare. Chiar și așa, unele dintre poemele lui Topîrceanu reprezintă interes și pentru cititorii maturi, prin versuri precum Balada nopții sau Balada popei din Rudeni.

Horațiu Mălăele

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti, secţia Actorie, în anul 1975, la clasa prof. univ. Octavian Cotescu.

Horațiu Mălăele a jucat primul rol în 1974, la Studioul Casandra, intepretându-l pe Fadinard, în spectacolul „Pălăria florentină” de Eugène Labiche. A continuat apoi să interpreteze roluri pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, unde a fost apreciat și susținut de regizoarea Cătălina Buzoianu.

În capitală a jucat pe scenele Teatrelor Nottara, Odeon, Național, Bulandra, în roluri memorabile precum Profesorul din “Lecția” de Eugen Ionescu, Vanea din “Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, Tartaglia din “Regele Cerb” de Carlo Gozzi, Directorul din “Șase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, Poțekalnikov din “Sinucigașul” de Nikolai Erdman, Agamemnon Dandanache din “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale etc.

Horaţiu Mălăele a avut o colaborare rodnică cu Teatrul Naţional Radiofonic iar în teatrul de televiziune, a jucat peste 150 de roluri.

Din 1982 a regizat spectacole de teatru, printre care “O sărbătoare princiară” de Theodor Mazilu, “Puricele” de Georges Faydeau, “Carlo contra Carlo” de Paul Ioachim etc.

A debutat în cinematografie în anul 1974, cu filmul “Muntele ascuns”, realizând zeci de roluri în filme pentru care a colaborat cu numeroși regizori: Nicolae Corjos, Alexandru Tatos, Tudor Mărăscu, Mircea Daneliuc, Șerban Marinescu, Nicolae Mărgineanu, Mircea Daneliuc, Stere Gulea etc. A regizat 2 episoade din serialul TV “Ministerul comediei”, apoi filmele “Pălăria”, “Nunta mută”, “Funeralii fericite”, “Luca”.

Arta sa a fost recunoscută și răsplătită prin numeroase distincții: Premiul pentru interpretare la Festivalul Național I.L Caragiale București (1993), Premiul Asociației Umoriștilor Români pentru interpretare, pentru spectacolul „Puricele” (1993), Premiul pentru regie la Festivalul Comediei Românești, Premiul pentru regie “Ion Băieșu” şi Premiul pentru interpretare, la Buzău (1994), toate pentru spectacolul „Escroci în aer liber”, Premiul UNITER  pentru cel mai bun actor în rol principal din spectacolul „Teatru descompus” (1994), Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal din spectacolele „Cafeneaua” și „Unde-i revolverul” (1998) şi Premiul de Excelență al Festivalului „Comedy Cluj”, în 2012. În august 2012, Horaţiu Mălăele a primit o stea pe “Aleea Celebrităţilor” din Piaţa Timpului din Capitală și Placheta Bucureștiului, oferită de primarul general al capitalei. În 2015, Horaţiu Mălăele a tăiat, la Feteşti, panglica teatrului, cu o capacitate de 500 de locuri, care îi poartă numele. În 2017, Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, oraşul natal al actorului, i-a acordat lui Horaţiu Mălăele, titlul de Doctor Honoris Causa.