George Coșbuc – Puntea lui Rumi
George Coșbuc
n. 20 septembrie 1866, Hordou, jud. Bistrița – d. 9 mai 1918, București
n. 20 septembrie 1866, Hordou, jud. Bistrița – d. 9 mai 1918, București
POET, TRADUCĂTOR, JURNALIST ROMÂN
Reprezentant al idilismului, al micului romantism provincial și rustic, G. Coșbuc era considerat a fi, încă din satul natal, un geniu popular. Maturizându-se aproape de Slavici, la gazeta Tribuna, tânărul Coșbuc atrage și atenția lui Titu Maiorescu după ce publică „Nunta Zamfirei”. Cunoscător al literaturii germane, al baladelor și legendelor, el pare să se tragă din aceeași tradiție cu Bolintineanu și Alecsandri, dar opera lui este strict personală, o idilizare a lumii rurale în care a trăit și pe care a iubit-o.
Deși inegală, opera lui Coșbuc este, în unele instanțe, desfătătoare, iar un poem precum „Iarna pe uliță” a reușit să pătrundă în conștiința colectivă și să fie memorat și îndrăgit de generații întregi de cititori. În ciuda simplității, originalitatea poeziei nu se poate pune sub semnul îndoielii.
În „Noapte de vară” vedem un Coșbuc diferit, care arată că își poate ridica privirea de la mediul apropiat, rural, spre luna tocmai răsărită, dezvoltând un simț apropiat de cel al sublimului cosmic care-l apropie de romanticii anteriori.
Tablourile sale naturale, picturale, sunt pasteluri monografice, iar natura este grupată în opera sa după rostul ei concret, real, după îndeletnicirile pe care omul i le dedică în diferite momente ale anului. Lirismul din pastelurile lui Coșbuc este unul obiectiv, opus subiectivismului de la, să zicem, Vasile Alecsandri. În poeziile sale, poetul nu relaționează cu natura, ci doar o apreciază din afară, o studiază, îi urmărește ciclitatea.
Specificitatea liricii coșbuchiene este lesne de găsit în poeziile cu subiect rural, nu puține dintre ele având o tentă erotică, precum în „Baladă” sau „Vântoasele”. „La oglindă” creionează tabloul intrării unei fete în adolescență, care se studiază, cu o oarecare naivitate specifică vârstei, în oglindă și este aproape să fie prinsă asupra faptului de către mama tocmai întoarsă din sat. Alte poeme se concentrează mai mult pe erotism și pe crizele vârstei tinereții, pe momentele pierderii inocenței, văzute din perspectiva băiatului, dar și a tinerei fete.
Tablourile lui Coșbuc sunt contemplative, eterne, și ciclice, reușind să își găsească locul în conștiința fiecărei generații din ultimul secol, iar poezia lui îl arată ca fiind, pe lângă un mare poet, un adevărat educator, capabil să scrie pentru a fi înțeles de cât mai multe categorii de oameni.
Dorel Vișan
n. 1937, Tăușeni, Cluj
Este unul dintre cei mai importanți actori din România, având o filmografie impresionantă. A absolvit în anul 1965 cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. După absolvirea facultății a fost angajat ca actor la Teatrul Național din Cluj.
A interpretat peste 40 de roluri în piese de teatru, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film a avut peste 50 de roluri în producții românești și internaționale. A colaborat cu regizori importanţi, printre care: Geo Saizescu, Mircea Veroiu, Stere Gulea, Nicolae Corjos, Nicolae Mărgineanu, Sergiu Nicolaescu, Radu Gabrea, Mircea Danieliuc, Marius Th. Barna, Şerban Marinescu.
În anul 1974, a debutat pe marele ecran în comedia Păcală, iar patru ani mai târziu a fost apreciat în filmul Între oglinzi paralele, în regia lui Mircea Veroiu. În anul 1987, Mircea Danieliuc l-a distribuit în filmul Iacob, în care Dorel Vișan a realizat un rol memorabil. După ce în anul 1985, Stere Gulea i-a oferit rolul Tudor Bălosu în filmul Moromeții, în anul 1995 Mircea Daneliuc l-a invitat pentru rolul principal (senatorul Vârtosu) în filmul Senatorul melcilor. În anii următori, Dorel Vișan a jucat printre altele, în filmele Magnatul (2004) și Sistem nervos (2005).
În paralel cu activitatea sa artistică de pe scena Teatrului din Cluj și din filme, a fost și director al Teatrului „Lucian Blaga” din Cluj, precum și profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din același oraș.
De-a lungul carierei sale, a primit numeroase premii: Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Filmului Românesc de la Costinești (1981), Premiul ACIN pentru filmul „Iacob” (1988), Premiul Cel mai bun actor al anului acordat de Asociația Oamenilor de Teatru (1987), Premiul UCIN și Premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier, pentru rolul din „Senatorul melcilor” (1995), Premiul de Excelență la TIFF pentru activitatea sa neîntreruptă în slujba artei (2003), Trofeul celei de-a opta ediţii a festivalului „Serile Filmului Românesc” (2017).
În 2002, a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
La împlinirea vărstei de 80 de ani, Institutul Cultural Român i-a acordat cunoscutului actor, Premiul pentru întreaga activitate artistică.