Cătălin Răducanu

Pianist
n. 1992, București

Cătălin Răducanu este absolvent al Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti” și al Universității Naționale de Muzică din București. A studiat pianul cu Alma Peter, Vlad Dimulescu, Dana Borșan și Viniciu Moroianu. A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale, având privilegiul de a susține concerte în Germania, Ungaria, Franța și Italia. S-a perfecționat în cadrul unor masterclass-uri cu profesori de renume: Gabriel Amiraș, Andrei Gavrilov, Cristian Beldi și alții. A fost de două ori bursier al UNIMIR și al Fundației “Principesa Margareta a României”, în 2014 și 2016.

Pe lângă profesionalismul și dăruirea cu care interpretează muzica clasică, Cătălin Răducanu desfășoară proiecte în care cântă jazz, fiind și compozitor. Din 2022 este pianistul ansamblului Violoncellissimo cu care a realizat numeroase turnee naționale și internaționale.

A participat ca interpret la pian si țambal si în proiecte interdisciplinare precum La steaua… Cuvinte, necuvinte, alături de actorii Horațiu Mălăele și Emilia Popescu, Aplauze pentru poet… pe scenă la București, Sibiu, Chișinău etc, alături de actorii Rodica Mandache și Eduard Păuna, Aplauze penury poet pe scenă… la Paris, alături de Emilia Popescu și Mihai Mălaimare.

În 2023, a susținut primul său turneu solo, intitulat Un artist, un pian și un țambal, care va continua și în anii următori.

square-250 F2